Era una dintre cele mai ploioase zile de sezon iar eu ma indreptam alene cu masina spre casa ascultand melodia mea preferata Deniz Seki - Hayat 2. Ploua atat de tare incat abea puteam vedea gropile de pe drum. Deodata , in lumina farurilor pe dreapta drumului o zaresc. Stand in ploaie , pe bordura drumului , o fata la 18-19 ani plangand. Incetinesc si trec de ea . In oglinda retrovizoare aceasta neclintita suspina sub lacrimile cerului. Ma dau jos si ma indrept spre ea. O ating usor pe umar iar aceasta tresare deodata. In intunericul serii , ochii sai albastri mi-au luminat universul. Pierdut in frumusetea ei imi revin si incep sa ii vorbesc:
-Buna ! Ce s-a intamplat ?
Aceasta speriata din cauza mea , un strain in noapte sopteste printre lacrimi:
- Buna..
- Ai nevoie de ajutor ?
- Nu , am nevoie sa fiu singura.
- Cum sa fii singura ? Ploua de rupe. Se vede ca nu esti bine.. permite-mi sa te ajut cum pot. Hai sa te duc acasa.
-Nu , nu vreau acasa..
- Ok , atunci hai sa ne plimbam. Dar hai in masina ca altfel o sa racesti.
Alene ne indreptam spre masina. Ii ofer hanoracul meu si ne indreptam spre primul non-stop din drum. Aceasta auzind melodia de fundal din masina intreba:
-Dar de ce asculti aceasta melodie trista ?
-Pai nici eu nu sunt intr-o stare mai buna decat a ta.
-Dar nu se vede pe chipul tau.
-Ai dreptate , nu chipul imi e naruit ci sufletul.
Opresc la non-stop si cumpar tigari si un suc , apoi intreband:
-Vrei sa mergem intr-un loc anume ?
-Cat mai departe de lume.
Asa ca am ales locul meu preferat pentru fiecare suparari. Ajungand acolo ploaia se oprise. Coboram amandoi si incepem sa stam la povesti.Timpul trecu ca vantul. Ambii eram uimiti de compatibilitatea noastra . Ambii aveam sute de chestii in comun dar pe putine le auzeam datorita ochilor ei ce ma ameteau de fiecare data cand o priveam. Ambii suferisem din dragoste , ambii nefericiti , ambii simtind ca eram uitati de lume. Dupa cateva ore oboseala se lasase asupra noastra:
-Mergem spre casa?
-Ok , imediat ce termin tigarea mergem.
Urcam in masina , imi spune unde locuieste si ajungem la locatia spusa de ea.
-Iti multumesc , m-ai ajutat foarte mult in seara asta. Nu imi lasi numarul tau sa mai vorbim?
Ii las de indata numarul meu si plec spre casa.
In gandul meu “ Stai linistit. Nu o sa sune”. A doua zi, dupa pranz suna telefonul. Accept imediat apelul , era ea. Voia sa ne vedem , sa mai vorbim si sa ne plimbam.
Dupa o saptamana lucrurile intre noi devenisera mai mult decat perfecte. Ajunsesem sa ne iubim , sa nu putem sta separati.
Mama mea avea o vorba “ Ce-ti e destinat sa-ti fie iti iese in drum cand te astepti mai putin.” Si iata-ne aici , spunand si eu si ea “ Da ” in fata starii civile.
Aceasta a devenit mai mult decat lumina ochilor mei ci si mama pentru copii nostri. O simpla fata intalnita pe strada , doi ochi minunati si un suflet cald. Barjocorita de altul , pretuita de mine.

Daca nu sunteti in stare sa iubiti o femeie , lasa-ti pe altcineva sa se ocupe !

“O regăsea mai departe, aşteptându-l. Nu-şi vorbeau. Trecea pe lângă ea, cu un salut, cu o privire. Se înţelegeau foarte bine din ochi şi ştiau amândoi că pentru ce ar voi să-şi spună nu sunt cuvinte.”

― Mihail Sebastian, Accidentul. Orașul cu salcâmi

lataifascudita:

Vă rog io nu citiți că e prea lung. Am scris un pic și despre sex, dar nu o să vă placă. De-aia zic…

Am stat mult să scriu textul asta. Un an. Bine, cred că 3 ani și ceva actually. M-am gândit că o să mă răzgândesc și o să-mi pară rău de ceea ce am scris, însă m-am lămurit tot mai tare că am dreptate. Suntem niște ratați. Suntem roboții care muncesc pentru bani. Suntem cretinii care se f** fără să simtă absolut nimic. Dar hey, cine e cool că are la dosar cantitate? Cu calitatea…. pas. Suntem niște dobitoci care călcăm peste oricine. Suntem falși, dar ne dăm prieteni. Suntem niște gunoaie care ne batem joc de ceilalți. Suntem ordinarii care trăiesc cu frica de a se atașa că poate nu există “Făt Frumos” și “Ileana Cosânzeana” și o să suferim ca niște câini. MURIȚI MĂH!
Băieții știu că trebuie să pară bogați ca să și-o tragă. Fetele știu că trebuie să și-o tragă ca să ajungă bogate. Un fel de ruleta rusească de unde se nasc cupluri care “rezistă” din interes, altele care nu fac copii că nu se înțeleg. Știi ce rată are natalitatea în România? N-are sens…
Nu suntem curioși de nimeni și nimic. Ținem mai mult la obiecte decât la oameni. Facem orice să părem mai mult decât suntem. Ne dam peste cap să impresionăm alți terminați ca noi. Nu ne dăm interesul nici la școală, nici acasă. Banii și nevoia de atenție ne conduc.
Eu mereu am fost apreciată la școală. Știi de ce? Pentru că mi-am lăsat sufletul acolo. Mulți spun că-s prea băiețoasă. Știi de ce? Pentru că a trebuit să fiu și femeie și bărbat, a trebuit să mă descurc SINGURĂ, chiar dacă cineva și-a batut joc de mine. De-aia pot să pun clanța la loc cu penseta, de-aia pot să bat cuie și tot de-aia pot să fiu zână când e cazul. De-aia pot să o iau de la capăt de fiecare dată. De aia f** un plâns periodic de două ore, ca să încep de la zero. Iar și iar și iar… Și mai știi ce? Tot DE-AIA pot să fac maraton pe tocuri, fugită de la nuntă, ca să iasă ceva bine. Pentru că nu mi-a pus nimeni nimic pe tavă, ci m-am învățat să-mi pun singură. Nu prin intermediul corpului, ci cu minte și suflet. Da, frumoaselor… când o să vă pice operațiile, o să fiți falite. Exact ca acum. Și da, frumoșilor… o să muriți singuri.
Nu e scris cu ură. E scris cu regret. Am pierdut prea mult pentru nimic și am dat prea mult ca să arunce cineva pe geam tot. Dumnezeu e sus și vede. În ultima vreme a fost cam ocupat, dar am încredere. Și nu vreau răzbunare. Nu vreau să se întoarcă roata. Că n-ar putea să ducă zece uneori “bagajul” meu. Dar să vă ferească cel de Sus când o să dați de greu și o să realizați că nu o să fie nimeni lângă voi, că Visa sau  Mastercard sunt doar un accesoriu în fața bolii, că acidul hialuronic nu o să vă pună pita pe masa tot restul vieții.
V-aș lua pe toți să vă duc la un centru de plasament două ore. V-aș mai duce și într-o vizită la oncologie să vedem care cât rezistă. V-aș mai tortura și la un azil de bătrâni care nu mai au pe nimeni. Atunci aș fi interesată să văd care are coaie. Deși știu finalitatea “experimentului”.
Și nu mă plâng. Și nu mă laud. Simt că m-am născut unde nu trebuie. Atât.

Simt că ar fi momentul să reiau ceea ce am început. Mi-am abandonat proiectul, dar cred că avem foarte mare nevoie de educație psihologică, spirituală etc. Nu-s eu vreun guru, dar cred că acel “old school education” e cool. Să fii bun e cool. Să fii sincer cu tine și real e cool. Să fii om e cool.

P.s. Nebună în libertate, caut spital de nebuni. Pe waze n-apare.

Vreau sa ma revezi , dar nu acum. Acum sunt lafel , probabil inca sunt cazut. Acum probabil alternez intre cele doua lumi , cu tine sau fara tine ..dar , vreau sa ma revezi.
Sa ma revezi la anul , peste mult timp ce ochii nostri nu s-au reintalnit. Sa ma revezi la anul , sa ma revezi sperand.
Sa ma revezi peste ani , sa vezi ce singur mi-am cladit. Nu ai vrut sa stai langa mine si sa faci parte din tot ceea ce am gandit. Sa ma revezi zambind sa ma revezi razand. Sa-ti fie ciuda de cum am fost si ce-am ajuns.
Sa ma revezi in cel mai greu moment al tau si sa-ti fi dat seama ca puteam fi langa tine.
Sa ma revezi in cea mai fericita zi a ta si sa-ti amintesti ca m-as fi bucurat cu tine.
Sa ma revezi printre mii de fete , triste..fericite , sa ma recunosti dintr-o mie , ca am fost a ta iubire.
Sa ma revezi si sa imi vorbesti. Sa-mi povestesti a ta viata. Sa ma bucur si sa plang cu tine , apoi sa plec si sa te las indata.
Sa ma revezi si sa te amagesc? Asa cum mi-ai facut tu mie ? N-are rost , dar…sa ma revezi.
Sa ma revezi si sa-ti umezesc ochii intr-o zi caniculara. Sa te amagesti singura de plecarea ta brumara.
Sa ma revezi… suspinand intr-o umbra desarta. Sa ma intrebi ce am si sa plec de-ndata.
Sa ma revezi cand ma ridic si puternic eu devin.
Sa ma revezi la ceas de seara cum zambesc sublim.
Sa ma revezi prin ochi-ti caprui si sa ma oglindesc in ei. Fin sa-ti sarut obrazul si sa ma intorc de unde am venin.
Sa ma revezi !

Si dupa atata timp s-au revazut. Ochii lui avand un luciu ascuns. Retraind amintiri de demult sufletul nu i-a murit. Alene ii priveste , zburdand in fata lui , corpul ei perfect cu o eleganta fara defect. Vazandu-i ochii negrii , indurerati de intamplari o ia in brate si o saruta usor. Vrea sa-i fie alaturi , sa-i usureze viata. Sa o faca sa simta ce altii nu s-au straduit. Sa o sarute seara , inainte de culcare. Sa o stranga in brate , sa o iubeasca tare. Sa-i divulge in soapte , marile secrete , sa stie ca-i este alaturi pana-n ultimele momente. Dar seara se lasa si ploaia incepe , un tunet rasuna si se trezeste in cateva momente. A fost doar un vis , ca doar asa o poate avea. Sa stie ca-i in siguranta , sa stie ca-i langa ea.

Intr-un univers paralel as fi un om sarac cu multi bani. Multe case si masini , femei si bauturi de tot felul. Dar imi place universul meu. Un om bogat , fara nici un sfant. Un om ce te priveste pe tine . Un om ce surade la auzul tau. Un om al carui zid s-a recladit prin conversatiile cu tine. Un om bogat dar fara bani? Da! Un om ce adora , un om ce iubeste , un om simplu dar cu vise.

Primavara rece si sumbra , alcatuita dintr-o furtuna sumbra ce-mi intra in maduva oaselor. Prin vantul ce-mi usuca ochii merg agale urmand pasii tai. Castile-n urechi si o melodie chill. Merg ce merg si ma opresc pe o banca intr-un loc intunecat unde nimeni sa nu ma vada. Din instinct scot pachetul de tigari si bricheta , aceeasi bricheta facuta cadou de catre tine. Gluga pe cap , castile-n urechi , din tigare fumegand incerc sa-mi pun ordine-n ganduri. Amintiri incetosate imi strapung ochii. Dar nu , am autocontrol. Ridic privirea din pamant , arunc tigarea si cu vointa o calc. Imi arunc gluga pe spate si merg mai departe. Am increderea zilei de maine si privirea unui ucigas de sperante si vise. Un ucigas fara sentimente ce cu inima sloi a omorat orice amintire a ta.